PROGRAMARI

Programare instant

Lasa-ne numarul de telefon. numele tau si te sunam noi imediat pentru a putea face o programare in cel mai scurt timp


Daca doresti sa ne suni direct, +40232215253

La Uzina, tratam

toti copiii Zambareti

Studiu de caz

Copiii merita un zambet larg in fiecare zi!

In Romania, patru din cinci copii au deja carii la varsta de sase ani. Niciodata nu este prea devreme pentru a-ti aduce copilul la stomatolog. Si te invitam sa o faci cat de curand, inainte chiar ca cel mic sa implineasca un an, pentru ca este mult mai usor sa previi decat sa tratezi, iar neglijenta de acum se traduce prin probleme serioase mai tarziu.

Pedodontii nostri te pot ajuta in monitorizarea danturii in curs de dezvoltare, pentru a interveni in timp util in cazul oricarei probleme ce ar putea aparea. Iar probleme dentare, cei mici au din plin.

Probleme frecvente

In cazul celor mici, dulciurile pe care le iubesc atat sunt o sursa inepuizabila pentru producerea cariilor. Fragilitatea danturii „de lapte” o face cu atat mai sensibila.


Igiena necorespunzatoare a danturii, favorizeaza aparitia gingivitelor. Formarea obisnuintei de a-si peria dintii de doua ori pe zi, ca si „antrenamentul” pentru un periaj corect pot lua timp.

O problema dentara comuna in cazul copiilor este aparitia abceselor. De multe ori, abcesul apare de la o simpla carie neglijata, iar inflamatia se poate devolta un timp fara dureri initiale sau umflaturi. Abcesele nu trebuie insa in niciun caz neglijate.

Cele aparute in zona dintilor inferior pot afecta caile respiratorii ale copiilor. Cele din jurul dintilor superiori pot conduce inflamatia spre creier, cu consecinte dintre cele mai grave.


Chiar in cazul unei danturi perfect sanatoase a copilului, vizita la stomatolog nu trebuie neglijata. Problemele ortodontice sunt frecvente, iar alinierea timpurie a danturii este cea mai buna metoda de prevenire a problemelor de mai tarziu. Alinierea corecta a dintilor de lapte va duce la o aliniere corecta si a dintilor definitivi.

Beneficii

Primul gand care trebuie sa dispara din mintea parintilor atunci cand vine vorba de dantura copiilor este ca dintii de lapte vor cadea, deci au mai putina importanta.


Dimpotriva, orice problema aparuta acum va avea repercusiuni mai tarziu. La fel insa, orice interventie facuta acum isi va manifesta rezultatele si peste ani.


Cel mai important beneficiu al deciziei de a-ti aduce copilul la stomatolog este tocmai formarea „bunelor maniere” dentare. Copilul se va obisnui sa-si ingrijeasca dantura corect si, mai important, nu se va teme de dentist. Ii va fi mai usor, inclusiv ca adult, sa vina la medic.


Tratamentul ortodontic facut in copilarie este mult mai eficient.

Dintii copilului reactioneaza mai repede decat cei ai adultului, scurtand astfel durata de purtare a aparatului dentar si eliminand o buna parte dintre posibilele probleme de mai tarziu.


Maseluta de 6 ani, care apare in spatele dintilor de lapte are o durata de eruptie indelungata, care permite acumularea placii bacteriene ce favorizeaza cariile. Nu rareori, acest prim molar definitiv este afectat inca de la aparitie. Problema poate fi evitata insa cu usurinta prin aducerea copilului la medic.


Tratamentul stomatologic la copii, ca si corectarea pozitiei dintilor acestora poate rezolva si probleme de alta natura decat cea stomatologica. Pronuntia corecta a cuvintelor este influentata de pozitia dintilor, dar si de problemele acestora. O vizita la stomatolog poate preveni mai multe vizite la logoped.

Zambareti fericiti

0

Consultatii de copii insotiti de parinti

0

Proceduri simple de intretinere a dintisorilor

0

Operatii pentru repararea problemelor majore

Servicii recomandate pentru micii TAI Zambareti

Pedodontii nostri te pot ajuta in monitorizarea danturii in curs de dezvoltare, pentru a interveni in timp util in cazul oricarei probleme ce ar putea aparea. Iar probleme dentare, cei mici au din plin.

Consultatie copil sub 5 ani

Consultatie copil peste 5 ani

Obturatie dinte temporar

Tratament de canal dinte temporar monoradicular

Tratament de canal dinte temporar pluriradicular

Extractie dinte temporar

Remineralizare SDF

Coroana metalica dinte temporar

Tehnologie la Uzina de zambete

Stomatologie fara durere

AquaCare. Este unul dintre cele mai versatile si minim invazive echipamente destinate tratamentelor dentare realizate prin tehnica abraziva cu fluid. Este ideal pentru curatarea dintilor si indepartarea petelor de pe acestia, fara durere, fara vibratii sau miros.

Fa-ti o programare sa vezi toate tehnologiile pe care le recomandam pentru micul tau Zambaret

Laserul dentar

Chirurgia stomatologica, dar si o gama larga de alte servicii de profil nu mai pot fi imaginate astazi fara laser. Timpurile bisturiului si scalpelului au apus, din fericire pentru pacient. Laserul permite taierea fara sangerare a tesutului moale, coagularea, reducerea bacteriilor in bolile parodontale, cicatrizarea si biostimularea chirurgiei dentare.

Si rapid si Eficient

Rapid si eficient, laserul stomatologic este o tehnologie de varf, fara durere si cicatrizare rapida.

Cu zambetul pe buze

9 din 10 copii prefera laserul dentar in locul metodelor traditionale.

Scrie mai jos cand ai dori o programare si in functie de locurile disponibile, te contactam noi si stabilim data si ora exacta

Fa-ti programare din timp si te contactam noi

Alege departamentulConsultatie GeneralaIgienizare/ ProfilaxieStomatologie GeneralaEndo Microscop/ ClasicImplantologieProtetica pe implantEstetica Dentara/ FacialaPedodontieChirurgie OralaProtetica Fixa/ Mobila

Pentru programari ne poti contacta oricand si stabilim impreuna momentul optim cand vrei sa ne vedem

Asa ii tratam pe micii nostri Zambareti